salt parasuta tandem cluj

Ce trebuie sa stii despre saltul in tandem cu parasuta

 

 

Primul salt cu parașuta – mai puțin extrem decât te aștepți

 

Dacă te gândești de ceva vreme să încerci un salt cu parașuta, dar încă eziți, ți-am pregătit câteva motive care să te ajute să treci peste teamă și principalele informații despre parașutism de care ai nevoie, ca să știi exact ce te așteaptă la primul tău salt.

 

Căderea liberă (skydiving) poate fi una dintre cele mai pașnice experiențe pe care le-ai trăit vreodată. Dacă te-ai dat vreodată pe un carusel într-un parc de distracții, probabil îți imaginezi că vei experimenta o senzație asemănătoare în timpul căderii libere. Ei bine, oricine a încercat măcar o dată un salt cu parașuta poate confirma că nu este așa. Odată ce viteza se stabilizează și atinge o anumită constanță (în jur de 200 de km/h, variind în funcție de greutate, poziția corpului, dacă saltul e solo sau în tandem etc.), senzația este mai apropiată de zbor sau de plutire, decât de cădere bruscă, acompaniată de vertij. 

 

Unii o aseamănă chiar cu o formă de meditație – vei fi complet ancorat(ă) în momentul prezent și, mai mult ca sigur, îți vei elibera mintea de micile și marile îngrijorări cotidiene și s-ar putea ca unele lucruri să nu mai pară atât de importante și să le abordezi într-un mod mult mai încrezător, odată revenit pe pământ. Dacă poți sări dintr-un avion, poți face față cu brio multor alte provocări de la locul de muncă, în relațiile cu ceilalți etc.

 

Cine poate sări cu parașuta?

 

Aproape oricine! Există totuși câteva excepții: femeile însărcinate, persoanele cu probleme cardiace, dar există și anumite limite legate de greutate (de regulă, limita este de până la 100 de kg). Unele companii care organizează salturi oferă opțiuni și pentru persoane cu dizabilități locomotorii, cu precauții speciale și ajustări la echipament. În funcție de organizator, vârsta minimă poate fi între 14-16 ani. Dacă ai între 14-18 ani, vei avea nevoie de un acord semnat la notar al ambilor părinți sau tutori.

 

Voi sări singur(ă)?

 

De regulă, poți alege dintre două tipuri de salt: individual sau în tandem. Într-un salt individual, vei deschide parașuta singur/ă și veți ateriza tot singur/ă, dar nu fără un scurt curs de inițiere (aproximativ 15 minute). Dacă ești începător, o experiență de parașutism în tandem este cea mai sigură modalitate de a încerca acest sport considerat extrem. De ce spunem „considerat”?

 

Pentru că, deși ideea de a te arunca dintr-un avion de la câteva mii de metri și de a experimenta căderea liberă poate suna înfricoșător chiar și pentru cei care iubesc înălțimile, parașutismul este unul dintre cele mai sigure sporturi, chiar mai sigur decât condusul mașinii. Șansele de a te accidenta sunt ridicol de mici – statisticile indică undeva la 0,005 victime la 1000 de salturi, iar riscul la salturi în tandem este și mai redus. 

 

Dacă nu se deschide parașuta? 

 

Aceasta e întrebarea care îi reține pe cei mai mulți dintre noi să încercăm, măcar o dată, un astfel de salt. În saltul în tandem, vei fi legat de un instructor calificat care se va ocupa de cele două acțiuni esențiale: deschiderea parașutei și aterizarea, în timp ce tu te bucuri de priveliște. Instructorii au conectate două parașute, fiind folosită imediat cea de rezervă în cazul în care apare vreo problemă cu prima și sunt familiarizați cu procedurile de urgență în cadrul orelor extinse de pregătire și certificare. Problemele care pot apărea țin mult mai mult de experiența parașutistului decât de echipament.

 

Ce se întâmplă înaintea zborului?

 

La ora programată, te vei întâlni cu instructorul (dacă ai ales un salt în tandem), ți se vor explica lucrurile esențiale legate de salt, vei parcurge un scurt instructaj de pregătire. După completarea documentelor necesare, vei primi un costum de salt și ochelari de protecție. Recomandăm o îmbrăcăminte comodă – un tricou, un pantalon sport (lung  sau scurt) și încălțăminte ușoară. 

 

Saltul poate fi rezumat în cinci etape: urcarea, saltul, căderea liberă, zborul cu parașuta și aterizarea. De obicei, salturile au loc de la o altitudine începând de la 3000 de metri, așa că vei avea parte de aproximativ 15-20 minute pentru a te obișnui cu ideea. Vei avea emoții – ceea ce e absolut natural. Ce ar fi un prim salt fără emoții? Căderea liberă, de la momentul săriturii și până la deschiderea parașutei durează între 45 până la 60 de secunde. Întregul salt are o durată de aproximativ 5 minute, până la atingerea solului. 

 

Cât costă un salt?

 

Prețurile variază în jurul sumei de 1100 de lei pentru un salt în tandem, la care se adaugă prețul pentru pachetul foto-video, dacă optezi pentru acesta ceea ce va ridica pretul la 1400 lei sau chiar 1700 daca optezi pentru a fi filmat din doua unghiuri. Dar asta este pentru cei care chiar vor un serviciu premium. Diferenta de pret vine din faptul ca in avion mai trebuie sa incapa pe langa tine si instructor si inca unul sau doi cameramani.

Pe de alta parte, primul salt e o experiență pe care probabil îți vei dori să o poți revedea și împărtăși, asa ca, spunem noi, isi merita toti banii.

 

Unde poți să te programezi pentru un salt cu parașuta?

Cel mai simplu e sa ne dai un telefon si ne dai toate detaliile necesare si apoi noi iti spunem care sunt optiunile cele mai ok in functie de locatia in care esti tu.

 

Știi pe cineva drag care își dorește să facă un salt cu parașuta? Ai și opțiunea de face cadou un salt cu parasuta. Ne ocupam noi de toate Tu doar ne dai detaliile persoanei si noi ii facem o felicitare frumoasa si ii trimitem cadoul pe email.